Skip to content
Top 5 Cele Mai Bune Carti De Antreprenoriat In 2022
Lasa E-mail-ul mai jos pentru a primi
si alte materiale de la noi
1. De la idee la bani
De la idee la bani este cea mai cunoscută scriere a lui Napoleon Hill şi, totodată, una dintre cele mai vândute cărţi din toate timpurile. Expunând, în esenţă, 13 paşi spre îmbogăţire, autorul mizează, în primul rând, pe cultivarea unei conştiinţe a banilor, a unei întregi filosofii despre succes şi prosperitate. Volumul de faţă cuprinde atât celebra lucrare De la idee la bani, cât şi un ghid de acţiune, care vine în sprijinul cititorilor cu sfaturi privind atingerea şi menţinerea succesului.
Henry Ford, John D. Rockefeller, Theodore Roosevelt, William Jennings Bryan, Clarence Darrow, Alexander Graham Bell, William Howard Taft sunt numai câţiva dintre oamenii care au cunoscut succesul prin aplicarea principiilor din această carte. Scrisă la imboldul lui Andrew Carnegie, tradusă în nenumărate limbi şi vândută în peste 60 de milioane de exemplare, De la idee la bani a devenit, cu timpul, o lucrare de căpătâi a literaturii motivaţionale. Este o „carte de vizită“ pentru fiecare om care a ajuns pe culmile gloriei după ce a pus în practică sfaturile din paginile ei. De la idee la bani a schimbat destinul multor femei şi bărbaţi din întreaga lume, ajutându-i să devină lideri în domenii dintre cele mai diverse: în afaceri, în guvern sau în organizaţii civice.
Napoleon Hill (1883–1970) a fost un celebru autor american de cărţi de literatură motivaţională. A trecut de la jurnalistică la drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie şi, evoluând rapid, a ajuns consilier pentru oameni de afaceri, lideri şi preşedinţi, personalităţi precum Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Mahatma Gandhi, Thomas Edison, Henry Ford.
Preocupările lui Hill au vizat convingerile personale ale individului şi rolul lor în atingerea succesului. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse, în calitate de reporter, şi la imboldul lui Andrew Carnegie, autorul a formulat „filozofia împlinirii“, reluată în multe dintre cărţile sale, cu scopul de a dezvălui calea spre îmbogăţire, formula prin care orice om se poate realiza atât în plan material, cât şi spiritual. Deşi concepute cu mult timp în urmă, ideile lui Napoleon Hill sunt, în continuare, fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale.
Cea mai celebră lucrare a lui Napoleon Hill, De la idee la bani, este, totodată, una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile. A fost publicată pentru prima dată în martie 1937, în timpul Marii Crize Economice.
2. 4 Ore saptamana de lucru
Vândută și tradusă în peste 35 de limbi, 4 ore săptămâna de lucru (The 4-Hour Workweek) s-a situat, mai mult de doi ani, pe lista celor mai bine vândute cărți New York Times. Aceasta este o nouă ediție, extinsă și adăugită.

Timothy Ferriss: „Cartea este pentru toți cei ce s-au săturat de planul de viață mereu tergiversat și care vor să trăiască viața în stil mare, în loc să o amâne. Studiile de caz prezentate variază de la un tânăr de 21 de ani ce conduce un Lamborghini, până la o mamă singură care a călătorit timp de cinci luni, alături de cei doi copii ai săi.”
Oamenii nu doresc să devină milionari, ci vor să experimenteze stilul de viață al unui milionar. Stil care presupune aparent o libertate totală.
Ce face această carte diferită față de altele? Învățați cum să recunoașteți și să profitați de opțiunile pe care alții le trec cu vederea. Timothy Ferriss nu vorbește despre economii și nu face recomandări cu privire la acest subiect. Nu vă va cere să alegeți între distracția de acum și banii de mai târziu. Le puteți avea pe amândouă acum.
Autorul pune în antiteză două aspecte („Noii Oameni Bogați” și „Întârziații”) și prezintă un set de reguli ca factori de diferențiere fundamentali care trebuie ținuți minte pe parcursul cărții
Jack Canfield: „Era și timpul să se scrie această carte. Este un manifest îndelung așteptat pentru stilul de viață mobil, iar Tim Ferriss este ambasadorul ideal. Chestia asta va fi de proporții.”

3. Tata bogat tata sarac
„Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să acţioneze pentru ei.“
Robert T. Kiyosaki
Tată bogat, tată sărac…
Aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult ca să te îmbogăţeşti.
Combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, eşti înstărit.
Le arată părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă vor să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani.
Defineşte odată pentru totdeauna activele şi pasivele.
Vă învăţa ce şi cum să le spuneţi copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.

4. Secretele mintii de milionar
Eker pleacă de la premisa că „nu lucrurile pe care le știm ne împiedică să avem succes, ci lucrurile despre care avem o părere incorectă reprezintă cel mai mare obstacol“. Cartea sa tratează mai puțin ceea ce trebuie învățat și mai mult ceea ce trebuie „dezvățat“.
Fiecare dintre noi are setat în minte un anumit tipar financiar. Iar modul în care gândim determină dimensiunea averii pe care o acumulăm. Bogații gândesc toți la fel (sunt convinși că „își fac singuri viața“). Și săracii gândesc toți la fel (dar ei cred că viața decurge conform „unui tipar deja stabilit“). Iar atunci când subconștientul are de ales între emoții adânc înrădăcinate și logică, emoțiile înving aproape întotdeauna. Secretul stă în conștientizarea propriilor gânduri și acțiuni, astfel încât să ne putem elibera de alegerile făcute în trecut. E timpul să renunțăm la presupunerea că, pentru a avea succes, ordinea logică este: a avea, a face, a fi. Trebuie să adoptăm, în schimb, convingerea oamenilor bogați, care consideră că ordinea corectă este: a fi, a face, a avea.
T. Harv Eker este om de afaceri, autor de cărți și orator motivațional. Este fiul unor imigranți europeni stabiliți în America de Nord. S-a născut la Toronto și s-a mutat mai apoi în Statele Unite. Pentru că familia sa avea probleme financiare pe când el era copil, a început să muncească de la 13 ani. A avut diverse joburi și a urmat timp de un an cursurile de la University of York, iar apoi a decis să-și urmeze visul de a deveni milionar.
După multe încercări nereușite, Eker și-a atins obiectivul. A deschis unul dintre primele magazine cu articole pentru fitness din America de Nord, a dezvoltat afacerea și apoi a vândut pachetul majoritar de acțiuni unei corporații din topul Fortune 500, reușind să devină milionar în numai doi ani și jumătate.

5. Start up de 100 $

Cartea pe care o tii in mana reuneste cele mai valoroase lectii primite de la cei care au invatat cum sa gaseasca drumul spre succes prin ceea ce fac. Totul sta in a descoperi unde se intersecteaza „pregatirea“ ta – chiar daca nu o consideri asa – cu lucrurile pentru care oamenii sunt dispusi sa plateasca o suma de bani. Nu ai nevoie de un MBA, nici de un plan de afaceri si nici de angajati. Ai nevoie doar de un produs sau de un serviciu obtinut din ceea ce faci deja cu placere, de oameni dispusi sa plateasca si de un mod de a fi platit.

De-a lungul calatoriilor si cercetarilor sale, Chris a descoperit 1.500 de indivizi asemenea lui care si-au construit afaceri cu venituri de peste 50.000$ anual pornind de la o investitie modesta (in multe cazuri 100$ sau mai putin); din acest grup, a ales sa se concentreze asupra celor mai surprinzatoare 50 de studii de caz. In aproape toate aceste exemple, oameni fara abilitati speciale au descoperit ca puteau valorifica anumite aspecte ale pasiunilor lor si au reusit sa-si organizeze vietile astfel incat sa se bucure de mai multa libertate si implinire personal